COMPARTIMENT REGISTRU AGRICOL

Atributii:

1. Ține la zi evidenţa terenurilor din comuna Tirnova, care fac obiectul legii Fondului funciar ;

2. Operează în registrul agricol terenurile, efectivele de animale, pasari şi albine, urmareste miscarea efectivelor;

3. Transcrierea animalelor instrainate;

4. Conduce evidenta privind arendarea terenurilor;

5. Întocmeşte lucrările necesare aplicării prevederilor legale privind fondul funciar şi prevederile Legii cadastrului;

6. Întocmeşte şi ţine la zi registrele agricole ale comunei şi centralizatorul acestuia;

7. Întocmeşte situaţiile statistice necesare şi asigură transmiterea lor ;

8. Eliberează certificate de producător, bilete de proprietate, certificate de stare materială, adeverinţe de şomaj ; întocmirea documentelor necesare obţinerii subvenţiilor acordate gospodăriilor agricole ( ingrasaminte, produse agricole, lapte, vitei, seminte etc. );

9. Asigură administrarea păşunilor de pe raza comunei Tirnova şi efectuarea lucrărilor de întreţinere a acestora ;

10. Fundamentează taxa de păşune pentru deţinătorii de animale din localitate şi din afara acesteia

11. Stabileşte productiile medii obtinute în gospodariile populatiei pentru culturile agricole şi sectorul zootehnic;

12. soluţionează sesizările şi reclamaţiile adresate Comunei Tirnova referitoare la probleme ce fac obiectul registrului agricol.

Documente TIP:

Eliberare adeverinte